Favorite Wish List 0 Cosul meu
Mesaj TEST
In Catalog / Setari diverse
Noul Triumph Street Triple 800
14 Apr

Noul Triumph Street Triple 800

Publicat de: Vizualizari: 803

Jurnalistii britanici de la Visordown au publicat primele imagini cu noua generatie a celebrei motociclete Triumph Street Triple. Aceasta a fost surprinsa la teste, insa din fotografiile publicate nu se observa prea multe detalii. Publicatia respectiva ne asigura insa ca este vorba despre noul model Street Triple, care pare sa beneficieze de un motor mai mare decat actuala generatie de 675cc.


Aceste zvonuri sunt alimentate si de sondajul realizat anul trecut de catre constructorul britanic in randul clientilor sai cu privire la cresterea capacitatii cilindrice pentru modelul Street Triple. Astfel, nu mai este niciun dubiu ca noua generatie Triumph Street Triple este in dezvoltare si s-ar putea sa intre pe piata incepand cu anul 2017.


Tot cei de la Visordown sustin ca noua motocicleta va avea o capacitate peste 750cc si va fi disponibila in patru versiuni. Un model de baza cu suspensii Kayaba care dezvolta 110 CP, versiunea R cu suspensii reglabile Showa si o putere de 115 CP, versiunea Street Triple RT echipata cu accesorii pentru segmentul touring si o putere de 125 CP si o varianta sport Street Triple RS cu suspensii Ohlins si frane Brembo, de asemenea cu 125 CP.


Se pare ca actuala tendinta a celor de la Triumph de a oferi mai multe versiuni de echiparea pentru o motocicleta continua si in 2017, dupa ce britanicii au lansat cate 6 versiuni pentru noile generatii Triumph Tiger 800 si Tiger Explorer. Cresterea capacitatii cilindrice pentru Street Triple era necesara, avand in vedere ca incepand cu anul viitor toate motocicletele noi vor trebui sa respecte norma de poluare Euro 4, iar puterea actualului motor de 675cc era redusa considerabil daca se optimiza pentru Euro4.


Mai multe detalii despre noua motocicleta Triumph Street Triple 800 vor aparea cu siguranta in perioada urmatoare, cand sunt asteptate si alte teste ale constructorului britanic.

Scrie comentariu