Yamaha MT-09 Street Tracker
Cei de la Yamaha au lansat o noua versiune a motocicletei MT-09, denumita Street Tracker. Cel mai nou membru al seriei Yamaha MT-09 mosteneste trasaturi atat de la modelul de baza MT-09 cat si de la versiunea MT-09 Street Rally, venind in plus cu un look proaspat si cateva elemente noi.
Potrivit constructorului, noul aspect al lui MT-09 Street Tracker este inspirat dupa stilul modelelor scrambler, oferind imaginea unei motociclete sport cu elemente retro (“urban scrambler” dupa spusele japonezilor). Astfel, noua versiune dispune de niste placute laterale unde se poate pune numarul de concurs si de o prelungire din aluminiu deasupra farului.
Noua imagine este completata de saua din piele in nuante de negru cu maro si cadrul negru, avand cilindrul si rotile in nuante de bronz. Rezervorul este pe un gri mat, fiind prevazut cu protectii pentru genunchi. Pentru a imbunatatii manevrabilitatea pe viraje, cei de la Yamaha au montat pe MT-09 Street Tracker scarite mai largi.
O alta noutate este reprezentata de aripa fata din carbon iar optional se poate monta si un esapament Akrapovic. In rest, noua versiune dispune de aceleasi caracteristici tehnice cu cele ale modelului de baza MT-09, care este propulsata de un motor in 3 cilindri cu o capacitate de 847 cc. Potrivit constructorului, acesta dezvolta o putere de 113,4 cp la o turatie de 10.000 rpm si un cuplu de 87,4 Nm la 8.500 rpm.
MT-09 Street Tracker este a doua versiune speciala a modelului MT-09, dupa ce in toamna anului trecut a fost prezentat modelul Street Rally, echipat cu un pachet de accesorii suplimentare fata de versiunea standard. Yamaha MT-09 Street Tracker va fi disponibila la dealeri incepand cu luna august a acestui an.