Salonul Auto Moto 2013
SAM Bucuresti se va desfasura intre 3 si 7 aprilie in Piata Constitutiei. Timp de cinci zile, expozantii vor avea la dispozitie 9.000 de mp pentru motociclete, masini, ATV-uri, piese si cam tot ce merge pe asfalt si este motorizat.
MotoBoom va participa si in acest an la Salonul Auto Moto 2013, de data aceasta si in calitate de partener.
La Salonul Auto Moto vor fi prezenti dealerii de automobile, motociclete si scutere, componente auto-moto, piese de schimb, accesorii, tuning si echipamente service auto-moto, precum si companiile de leasing, asigurari si firmele specializate in inchirieri auto.
Potrivit organizatorilor, la editia trecuta, standurile expozantilor au fost vizitate de aproximativ 30.000 de persoane.
Organizatorii promit un eveniment memorabil, un prilej de a combina atractivitatea ofertelor si noutatilor pe piata auto-moto, cu momentele de relaxare prin concertele si prin spectacolele ce se vor derula pe toata durata evenimentului.
In cele cinci zile vor avea loc tombole pe baza biletului de acces si concursuri cu premii acordate de expozanti, parteneri, sponsori si organizatori. Totodata, in fiecare zi vor fi concerte si diverse demonstratii, iar evenimentul va fi transmis live pe site-ul organizatorilor.
Program de vizitare:
MIERCURI, 3 APRILIE – 12.00-20.00
JOI, 4 APRILIE – 10.00-20.00
VINERI, 5 APRILIE – 10.00-20.00
SAMBATA, 6 APRILIE – 10.00-20.00
DUMINICA, 7 APRILIE – 10.00-18.00