MotoGP: Stefan Bradl si-a petrecut ziua de nastere in spital
Cel mai bun debutant la clasa "regina" in anul 2012, germanul Stefan Bradl, si-a petrecut aniversarea de intr-un spital din Barcelona, unde a suferit o interventie chirurgicala complexa.
Pilotul, ajuns la varsta de 23 de ani, a fost operat pentru un sindrom cronic care i-a afectat bratul drept inca din finalul stagiunii precedente, in care Bradl a terminat pe un meritoriu loc 8 in clasamentul general.
Neamtul a fost tratat de specialistul Xavier Mir, medicul "de serviciu" al pilotilor din MotoGP. Printre pacientii sai s-au numarat, de-a lungul timpului, Hector Barbera, Dani Pedrosa si Casey Stoner, ultimul ratand o buna parte din campionatul trecut din cauza unei cazaturi suferite la Marele Premiu al SUA.
"Am hotarat impreuna cu dr. Mir sa ma operez acum, in loc sa astept ca afectiunea sa se agraveze. E mai bine asa. Operatia a decurs excelent si doctorul mi-a transmis ca bratul se prezinta mai bine decat spera el, asa ca sunt foarte multumit de cum a decurs totul. E ciudat sa-mi petrec ziua de nastere in spital, dar am primit multe vizite si tot staff-ul medical a fost foarte amabil cu mine", a povestit motociclistul.
Stefan Bradl a semnat recent un contract pe doi ani cu echipa Honda, pentru care va concura pana in anul 2014. El a avansat la clasa MotoGP dupa ce i-a "suflat" titlul la Moto2 lui Marc Marquez, in 2011.