EICMA: Ducati Diavel Strada 2013
Constructorul italian a prezentat zilele trecute la Milano un nou model din gama Ducati Diavel 2013, din care mai fac parte modelele Diavel Dark si Diavel Carbon. Noua motocicleta, Diavel Strada, este una orientata mai mult spre segmentul touring.
Ducati Diavel Strada vine echipata cu un scaun mai mare, parbriz touring, manere incalzite, sistemul de lumini din spate revizuit si doua prize auxiliare pentru accesorii.
Scaunul mai mare si ghidonul mai inalt cu 16 mm asigura o pozitie de condus foarte confortabila pe distante lungi, iar parbrizul mai inalt ofera o protectie mai buna impotriva vantului. Confortul pasagerului a fost de asemenea sporit printr-un spatar confortabil, fiind revizuite si manerele de tinere si suportii pentru picioare. Diavel Strada dispune de cutii laterale pentru bagaje cu un volum de 41 de litri.
Specificatiile noii motociclete sunt asemanatoare cu cele ale modelelor din gama Diavel. Aceasta beneficiaza de un motor V-Twin, Testastretta 11-grade, cu o capacitate de 1198 cc, care dezvolta o putere de 160 cp la o turatie de 9500 rpm si un cuplu maxim de 127 Nm la 8000 rpm.
Diavel Strada dispune de un rezervor cu o capacitate de 17 litri, controlul tractiunii, mai multe moduri selectabile de condus si sistem ABS. Suspensia este formata pe fata dintr-o furca inversata Marzocchi de 50 mm, complet reglabila, iar pe spate dispune de un monoamortizor Sachs. Sistemul de franare beneficiaza de etriere radiale Brembo cu patru pistoane.
Noua motocicleta Ducati va fi disponibila in culoarea Race Titanium Matte, avand cadrul si rotile negre.