Favorite Wish List 0 Cosul meu
Mesaj TEST
In Catalog / Setari diverse
SBK: Biaggi si Melandri, invingatori la Aragon
02 Iul

SBK: Biaggi si Melandri, invingatori la Aragon

Publicat de: Vizualizari: 165

Duminica , 1 iulie, la Aragon a avut loc o noua etapa din Campionatul Mondial de Superbike.

Prima cursa a fost destul de stransa, in care atentia nu s-a indreptat doar spre Max Biaggi (Aprilia Racing Team) sau Marco Melandri (BMW Motorrad Motorsport), ci si asupra unor piloti ca Eugene Laverty (Aprilia Racing Team), respectiv Chaz Davies (ParkinGO MTC Racing Aprilia), care au ramas destule tururi in plutonul fruntas. Castig de cauza in prima cursa a avut Biaggi, dupa o lupta stransa cu rivalul Melandri, la o diferenta de 0.278 secunde.

Gratie acestei reusite, Max Biaggi a ajuns la 4 victorii in acest sezon, din care 3 consecutive. “A fost o cursa frumoasa. Am vazut ca pot ramane in frunte si nu mi-am pierdut concentrarea. Anvelopele sunt intotdeauna o problema la Aragon si este foarte dificil sa iti pastrezi calmul”, a spus Biaggi.

Cel mai bun timp obtinut pe tur a fost realizat de Marco Melandri, 1’58.251.

Cursa a 2-a nu a mai fost una cu noroc pentru Biaggi, care a terminat abia pe pozitia a 4-a. Pe primul loc s-a clasat Melandri, la o diferenta de doar 0.042 secunde fata de urmaritorul Laverty, respectiv 0.446 secunde de Davies.

“Nu am cuvinte! Dupa prima cursa am fost putin dezamagit, dar am incercat sa raman concentrat in continuare. Nu a fost o cursa usoara pentru ca am avut parte de un vant puternic, care a pus in dificultate pe toata lumea. Eugene a fost foarte rapid, din moment ce a avut cursa in mana in unele momente”, a spus Melandri.

Ocupantul locului doi, Eugene Laverty, a recunoscut valoarea castigatorului din cursa a 2-a. “A fost o lupta foarte stransa cu Marco in ultimul tur, dar el a fost mai bun decat mine”, a completat Laverty.

Iata rezultatele din prima cursa (top 10):
1. Biaggi (Aprilia)
2. Melandri (BMW) 0.278
3. Checa (Ducati) 9.462
4. Davies (Aprilia) 10.827
5. Laverty (Aprilia) 15.708
6. Fabrizio (BMW) 27.597
7. Haslam (BMW) 29.032
8. Giugliano (Ducati) 39.374
9. Camier (Suzuki) 40.887
10. Berger (Ducati) 41.440.

Iata rezultatele din a 2-a cursa (top 10):
1. Melandri (BMW)
2. Laverty (Aprilia) 0.042
3. Davies (Aprilia) 0.446
4. Biaggi (Aprilia) 0.484
5. Rea (Honda) 6.611
6. Haslam (BMW) 7.491
7. Checa (Ducati) 9.325
8. Sykes (Kawasaki) 10.444
9. Badovini (BMW) 10.828
10. Giugliano(Ducati) 10.925.
 

Clasamentul general dupa etapa de la Aragon:
1. Biaggi 248,5p
2. Melandri 200,5p
3. Rea 183p
4. Checa 175,5p
5. Sykes 172,5p
6. Haslam 142p
7. Laverty 126p
8. Guintoli 110p
9. Giugliano 94p
10. Davies 78p
11. Smrz 75,5p.

Clasamentul general la constructori:
1. Aprilia 266p
2. Ducati 247,5p
3. BMW 242p
4. Honda 189p
5. Kawasaki 178,5p
6. Suzuki 63,5p.


Urmatoarea cursa va avea loc la Brno, in 22 iulie.
 

Scrie comentariu