Superstock 1000: Bogdan Vrajitoru, locul 26
Weekend-ul trecut pe circuitul de la Misano Adriatico din Italia a avut loc o noua runda contand pentru Campionatul Mondial de Superstock 1000 si Superstock 600.
Romania a fost reprezentata de Bogdan Vrajitoru, care a concurat pe un Kawasaki ZX-10R si reusit sa obtina pozitia a 26-a, dupa ce a plecat de pe ultima pozitie a grilei de start (30). Cursa a fost castigata de francezul S. Barrier (BMW Motrrad Italia GoldBet), pe un BMW S1000 RR, urmat pe podium de L. Baroni (BMW Motorrad Italia GoldBet) si M. Magnoni (G.M Racing).
La general, Bogdan Vrajitoru ocupa pozitia a 25-a, cu un singur punct. Pe primul loc se afla Sylvian Barrier, 75p, urmat de Lorenzo Savadori (64p), La Marra Eddi (61p), Reiterberger Markus (41p).
Urmatoarea cursa este programata pe data de 1 iulie, la Aragon.
La clasa Superstock 600 a concurat un alt roman, fratele lui Bogdan, Mircea Vrajitoru pe Yamaha YZF R6, care a parcurs doar 9 tururi din totalul de 12 (50,712km), avand probleme tehnice dupa cateva minute de la startul cursei. Pe primul loc s-a clasat M. Vd Mark, urmat de R. Russo, C. Gamarino, L. Vitali, F. Cocco, A. Nestorovic.
In clasamentul general, Mircea Vrajitoru ocupa pozitia a 27-a, cu 2 puncte.
Urmatoarea runda din Superstock 600 este programata pe data de 30 iunie, la Aragon.