MotoGP-ul se vede la Sky din 2014
Dorna Sports a anuntat in aceasta saptamana ca drepturile exclusive pentru transmiterea la TV a MotoGP-ului au fost achizitionate de Sky Italia, incepand cu sezonul 2014.
Sky Italia va avea exclusivitate pentru MotoGP pe toate platformele, atat la TV, cat si pe internet sau mobil. Cu aceasta intelegere, Sky va transmite exclusiv toate cele 18 curse din cele 3 clase (MotoGP, Moto2, Moto3).
“Suntem fericiti ca am ajuns la o intelegere. Aceasta noua intelegere confirma faptul ca Sky continua sa investeasca in sport si multumim pentru increderea avuta de Dorna in compania noastra”, a spus oficialul Sky Italia, Andrea Zappia.
De partea cealalta, reprezentantul Dorna Sports, Carmelo Ezpeleta s-a aratat si el extrem de multumit dupa intelegerea facuta cu Sky Italia: “Cu aceasta noua colaborare permitem MotoGp-ului sa continue sa evolueze in directia corecta. Sky este un partener ce ofera sport de calitate si posibilitatea ca imaginea MotoGP-ului sa fie vazut de multa lume pe mai multe platforme”.
Din 1992, Dorna Sports este titularul exclusiv al tuturor drepturilor comerciale si de televiziune cu privire la MotoGP, iar din 2001 a reusit sa achizitioneze drepturile comerciale si de televiziune pentru Supercross GP.