Valencia, statistica si SUSPANS
Grand Prix-ul Valenciei aduce și căderea cortinei peste sezonul 2011.
Titlurile la clasele Moto 2 și 125 cc se vor decide, după ce Stoner și-a acontat fără probleme primul loc la Moto GP. Este primul Grand Prix fără Marco Simoncelli, dar italianul nu va fi uitat.
După anularea cursei Moto Gp la Sepang, Stoner este programat la Valencia să ia startul cu numărul 100.
În Australia, pilotul de 26 de ani a urcat pentru a 58-a oară pe podium la Moto GP și l-a egalat pe californianul Randy Mamola.
5 piloți au mai multe clasări în top 3 decât cei doi: Valentino Rossi, Mick Doohan, Giacomo Agostini, Eddie Lawson și Wayne Rainey.
Stoner are 39 de plasări pe prima treaptă a podiumului, cu o victorie în plus față de rivalii Jorge Lorenzo și Dani Pedrosa.
Casey e pe 10 în ierarhia istorică a victoriilor în GP, la egalitate cu italianul Carlo Ubbiali. Lombardul a câștigat 8 titluri mondiale la 125cc și 250 cc între 1951 și 1960.
Casey Stoner caută să termine în top 3 la Valencia, pentru a urca a 16-a oară pe podium în acest sezon. Australianul poate egala performanța lui Valentino Rossi și a lui Jorge Lorenzo. Cu Honda, Stoner a reușit 14 curse consecutive încheiate pe podium. Doar Wayne Rainey, Mick Doohan, Giacomo Agostini și Valentino Rossi au serie mai lungă de curse terminate consecutiv în top 3.
De la introducerea motoarelor în 4 timpi, în 2002, Honda a fost cel mai bun constructor la Valencia, piloții niponilor bifând 5 victorii. Atât Ducati cât și Yamaha au avut câte două victorii pe circuitul levantin..
Honda a fost declarată campioană în acest sezon. Este al 18-lea titlu la clasa mare, însă este vizat recordul de puncte, care poate fi doborât, dacă un pilot Honda va câștiga la Valencia. Înainte de ultima cursă, Honda are 380 de puncte. Recordul aparține rivalilor niponi de la Yamaha, cu 404 puncte strânse anul trecut.
Cursa de la Valencia a fost câștigată de 4 spanioli la clasa mare. Protagoniști au fost Sete Gibernau cu Suzuki 500cc în 2001, Dani Pedrosa cu Honda în 2007 și 2009 și Jorge Lorenzo cu Yamaha 800cc în 2010.
Acum se va da startul pentru a 750-a cursă în seria de GP.
Duminică se împlinesc 6 ani de la acontarea titlului mondial la 125cc de Thomas Luthi. Elveţianul triumfa pe circuitul valencian Ricardo Tormo. Acum Luthi arbitrează lupta pentru titlul mondial la Moto 2. Thomas nu a mai câștigat o cursă din 2006, atunci la 125cc, însă la Sepang l-a învins pe Bradl. Germanul are prima șansă în duelul cu Marquez, chiar dacă ultimul Grand Prix stagional se ține în Spania natală a lui Marc. Chiar dacă Marquez va câștiga la Valencia, Bradl are nevoie de un loc 13 ca să devină campion mondial.
Luptă strânsă și la 125cc.
Deși Terol putea încheia conturile la Sepang, spaniolul a gafat pe ultimul tur, a scăpat de un abandon, însă a terminat întrecerea pe 5.
Rivalul lui Terol la titlul mondial, Johann Zarco a terminat pe 3 și a redus la 20 de puncte diferența în raport cu Nicolas Terol.
Pentru a răsturna ierarhia, francezul trebuie să câștige acasă la Terol, iar pilotul din Alcoy să termine mai jos de locul 11. Victoria lui Maverick Vinales la Sepang a marcat succesul cu numărul150 pentru Aprilia la125cc. Doar Honda are mai multe victorii la clasa mică, 164. Aprilia are însă recordul pentru cele mai multe victorii într-un sezon, 15 curse câștigate în acest an.