GoPro HD Hero2
Spre încântarea pasionatilor de filmari si fotografie, GoPro lansează o versiune nouă pentru un produs care a avut mare succes pe piață. Este vorba despre noua cameră cu sistem de prindere HD HERO2. Acest produs se adresează atât fotografilor profesioniști cât și amatorilor cu un tip de viață foarte activ care au nevoie de o cameră care să reziste în condiții extreme.
Primul lucru pe care GoPro vrea să ni-l aducă la cunoștință prin comunicatul de presă pe care l-a lansat este că HD HERO2 este de două ori mai puternic decât predecesorul său, din orice punct de vedere.
Ceea ce remarcăm mai întâi la această cameră foto este aspectul compact și rezistent pe care îl are. De altfel, carcasa acestei camere foto este proiectată în așa fel încât să reziste la șocuri, la apă (rezistă la scufundări până la 60 de m) și la praf.
Noul model vine cu performanțe foarte bune. HD HERO2 poate realiza înregistrări video la o rezoluție de 1080p și poate realiza până la 10 fotografii pe secundă la o rezoluție de 11 megapixeli. Unul dintre schimbările pe care le aduce HD HERO2 se referă la faptul că acesta are un procesor de două ori mai puternic fapt ce îi permite utilizatorului să profite la maxim de dotările camerei foto.
De asemenea, ar trebui să menționăm că acest model poate fi controlat de la distanță (prin Wi-Fi Remote) și are suport pentru live video streaming (oriunde există wireless). HD Hero2 se diferențiază de varianta anterioară și prin faptul că vine cu o interfață mult mai ușor de folosit.