Discuţii despre legislaţia europeană privind atv-urile
În lupta împotriva accidentelor de stradă, Parlamentul European doreşte să consolideze siguranţa conducătorilor şi pasagerilor vehiculelor de categorie L între care intră şi ATV-urile şi quadurile omologate.
Pentru aceasta comisia Europeană doreşte să facă obligatorie aprinderea farurilor pentru o mai bună vizibilitate din punctul de vedere al celorlalţi conducători şi un sistem de antiblocare a roţilor. Legea ar trebui să intre în vigoare din 2013.
Asociaţia Europeană a Producătorilor de ATV-uri (ATVEA) este de acord cu propunerile parlamentului european pentru ATV-urile şi quadurile care circulă pe asfalt şi aduce în plus câteva sugestii importante pentru evoluţia pieţei.
În timp ce Asociaţia aprobă prevederile pentru vehiculele care circulă pe drumuri pavate, regretă că nu există o categorie specială în care să se înscrie ATV-urile. În statele Uniunii Europene drumurile forestiere sunt considerate drumuri publice şi au acelaşi statut ca şi drumurile pavate. Concluzia este că ATV-urile care circulă pe drumuri forestiere trebuie să respecte reglementările specifice pentru drumurile pavate.
Astfel ATVEA propune crearea unei categorii specifice care să reprezinte mai bine ATV-urile şi quadurile şi dezvoltarea unor metode caracteristice pentru a evalua nivelul de poluare produs de aceste vehicule.
www.primul-atv-magazin.ro